Mie sau Mi-e ?

Mie sau Mi-e ?

Mie = pronume (rudă cu ţie, lui, nouă, vouă, lor) sau numeral (o mie, două mii, trei mii etc.)

Mi-e = îmi (pronume, rudă cu îţi, îşi, ne, vă, le) + este (conjugare a verbului a fi)

 

Exemple corecte:

Mie îmi place mai mult primul apartament pe care l-am văzut.

Am o mie de motive pentru care aş putea să renunţ, dar nu o fac.

Mi-e foarte greu să-ţi înţeleg decizia.

Mie mi-e suficient un transfer de o mie de euro.

 

Exemple greşite:

Mi-e îmi scrie frecvent.

Ai răbdare să numeri până la o mi-e? (deşi cratima pusă aiurea în numeral n-am întâlnit-o încă, dar nici nu m-aş pripri să spun că nimeni, niciodată, n-a pus-o şi acolo)

Cred că mie neclar contextul.

A înfinge sau A înfige – Cum se scrie corect?

A înfinge sau A înfige

Trebuie să ştii şi când să te declari înfrânt… Şi acum ştiu că am greşit scriind “se înfing“. N-aveam niciun dubiu în privinţa corectitudinii acestui verb. Mi s-a atras atenţia. N-am reacţionat. Unii au încercat să-mi găsească scuze şi au dat vina pe o eroare de scriere. N-am reacţionat. Pur şi simplu nu mă îndoiam de ce ştiam. Habar n-am de ce l-am asimilat aşa cândva… S-a înfipt în mintea mea cu n cam cum se-nfig în mintea altora cratimele şi i-urile aiurea. Şi totuşi… Mi s-a explicat. Am înţeles. Am corectat. Hai că se poate! Să fim flexibili! 😀

a înfige = a face ca un obiect cu vârf ascuţit să intre adânc în ceva; a împlânta, a băga, a implanta, a vârî.

 

Delicvent sau Delincvent

Presupun că ar trebui să-mi caut un camion de cenușă ca să-mi pun în cap chiar câtă ar trebui pentru situația de față. Spre imensa mea surpriză, forma (riguros) corectă este delincvent și nu delicvent. Nu mi-am pus niciodată problema că ar fi altfel (probabil pentru că am tot făcut legătura cu delict, căruia nu mi-a venit niciodată să-i spun delinct), dar s-ar părea că DOOM nu recunoaște această formă, ci e doar o variantă consemnată de permisivul DEX.

Asta e, am trăit în minciună și va trebui să lucrez la sinapsa asta, la fel cum am tot făcut cu anterioara surpriză de proporții – a înfi(n)ge.

M-am, te-ai, s-a, ne-am, v-aţi, s-au – Cum se scrie?

M-am, te-ai, s-a, ne-am, v-aţi, s-au

Cum se scrie corect teai?

Teai nu se scrie corect în nici un fel, căci teai e incorect de felul lui. Noi scriem corect te-ai. Unde te- e pronume reflexiv în acuzativ, iar ai e auxiliarul perfectului compus (te-ai dus).

Şi dacă e să-l conjugăm pe a se duce (şi alte verbe asemănătoare lui, adică reflexive), scriem aşa:

Eu m-am dus. (Mam nu există.)
Tu te-ai dus. (Teai nu există.)
El/ea s-a dus. (Despre sa / s-a, aici. Despre liniuţa de la s-, aici.)
Noi ne-am dus. (Scriem ne-am când putem să-l completăm cu noi. Scriem neam când înseamnă familie – ca-n Neamul Şoimăreştilor – sau popor.)
Voi v-aţi dus. (Vaţi nu există.)
Ei/ele s-au dus. (Despre s-au / sau, aici.)

 

Sa, s-a

Sa se scrie sa când înseamnă a lui / ei: cartea sa (a lui / a ei).

S-a se scrie s-a când poate fi completat cu el/ea:
El/ea s-a dus. El/ea s-a spălat.

Aţi căutat, vă răspundem.

După cum ne-a-nvăţat pe noi tovarăşa învăţătoare acu’ mulţi ani -da’ mai ales mama acasă (mulţumesc!), pe caietele alea mişto cu ortograme, care acuma nu mai există – SA se scrie după cum urmează:

1.  se scrie  când nu ne e lene să punem diacritice. Dacă ne e lene şi-n loc de  scriem sa, atunci dăm în veşnicul dubiu al elevului român: sa sau s-a?
2. SA se scrie SA dacă poate fi înlocuit cu „(a) lui/ei” şi stă pe lângă un substantiv feminin singular. (Acu’ nu mă-ntrebaţi ce-i ăla substantivul, totuşi!)
Adică aşa: casa sa = casa lui/eimaşina sa = maşina lui/eiprostia saprostia lui/ei.
3. S-A se scrie S-A când e vorba de un verb la trecut, şi anume la perfect compus:
(el/ea) dus -> (el/ea) s-a dus
a făcut
 -> s-a făcut
Se scrie S-A dacă poţi să treci verbul ăla la toate persoanele: m-am dus, te-ai dus, s-a dus. Hopa, e S-A. Gata. Ne-am lămurit.